Archive for Februarie, 2010

nu idolatriei!

Sâmbătă, Februarie 27th, 2010

Prolegomene

La o viitoare scriitură despre dna Gore-nam!
M-am împiedicat în ea la Vox Basaraborum, întrun interviu “de duminică” cu gazetăriţa Marie B-S. Aceasta fie că nu e creştină, fie că nu e inteligentă. Gore a făcut mult fum spiritual /tămîierile în acest spaţiu sunt ceva obişnuit, necesar chiar/, o afirmaţie însă ar fi trebuit să o derangeze pă gazetăriţă în cazul că se nimerea fie creştină, fie inteligentă, fie şi una şi alta, caz mai rar, dar existent. Anume: “Învierea lui Isus este o depăşire /desfiinţare/ a karmei” /după memorie/. Pentru creştinii normali este ceva de neînţeles. Ce este karma? Pentru cei paranormali este pur şi simplu un conglomerat de vorbe, obişnuit discursului eclectic. Eu, creştinul, ştiu ce înseamnă şi karma, dar mai ştiu ce este Karma Yoga, pe care am practicato, poate o mai şi practic. Metisarea noţiunilor atît de diferite este semnul lipsei de gust, spiritual în cazul de faţă, este dovada lipsei de adevărată experienţă spirituală, creştină sau yoghină; este expresia unei religiozităţi pur verbale. Simptome concludente /este vorba de boală spirituală/: logoreea, care se pretinde elocvenţă.
Dar totul abea începe: Gore nam se pune pă post de guriţă /femininul de la guru/ a întreg Plaiului. Vom auzi încă multe descoperiri în acest Post Mare. Popa Ciuntu ar putea să-i pună canon Mariei, dacă continuă şi dacă, care cumva, nu este şi el paranormal.
Aştept reacţia nejunei Rodica, pentru a da u text mai larg: o va investiga pe Iulea sau ba.
Sincer să fiu aşi prefera să nu croncănesc… Dar mă voi putea reţine?
Iurie Ţurcanu

Pis. Comentatorul iconolatru Mihai are tot dreptul să se închine la ce-i place, zău nu-l opresc. Dar nici el nu mă va opri să reafirm adevărul: închinarea la idoli este o scîrbă în faţa lui Dumnezeu. Accept că pentru unii este unicul mijloc de a se apropia de Divinitate. Este ca cîrja pentru un olog. Pentru omul normal închinarea adevărată e în Duh. Şi obiectul închinării nu poate fi decît Dunezeul cel Viu. Pentru omul normal, viu şi el, în adevăratul sens al cuvîntului.
Ion ot Criuleni are dreptete, dar încîlceşte oleacă: una e creaţia lui D-eu şi alta e creaţia omului.
Scopul scriituri mele a fost unul “pragmatic”: încerc să opresc idolatria în acţiune. Cea concretă de Aici şi Acum /sintagmă la modă, ar puteao uza şi Iulea, dar o folosesc şi eu/, crearea idolului naţional Grigore Vieru.
Şi asta pentru că: IDOLUL NU FOLOSEŞTE LA NIMIC! / Apostolul Pavel a spuso, se pare/ .
Piis. Dezlănţuit confuzia se îngroaşă /la propriu şi figurat/. Şi Urechian, săracul, e analogat cu Crist! A fost şi el vîndut de mai multe iuzi /iu co…/. Aşa-i cînd “discipolii” sunt cumpăraţi de la bîlciul politic moldovenesc! Sunt o vreme lachei docili, prind la seu /unii la unt/ şi rapăn şi o fac pă independenţii. Aşa-i în lipsa ideilor şi a oricărui idealism.

iu tsu

Joi, Februarie 25th, 2010

Libertate lui Ţurcanu!
Motto: Camborio dacă erai
Fîntînă de sînge făceai
Cu cinci blestemate izvoare!
/Garcia Lorca, Prinderea lui Antonio Camborio…/

A fost una din lozincile mitingului din 26 februarie 1989 de rînd cu «Limbă de stat!», «Afabet latin!». Desigur Laie nu-şi va aduce aminte de eveniment. Să se fi strigat «Daibîja!» era altă poveste, găsea o mie de lingăi şi pupători, a căror osanale să le publice în ziarul său. Şi chiar dacă I. Caţaveică de la L&A a făcut atunci investigaţii, materialul l-a publicat în alt ziar /Făclia/, împreună cu Năstase şi Gonţa /aproximativ/. Iată cum Laie şi ziarul său erau cu noi, luptătorii! Iată cum lupta el!
A început de fapt evenimentul pe 24 februarie. Eu eram citat pentru a doua zi /sîmbătă/ la judecătoria dlui Panţîru şi era clar că aveam să fiu judecat mai sever. În consecinţă am decis să protestez în faţa guvernului. La un moment şmecherii de acolo m-au ademenit înăuntru, la «audienţă». Peste ceva timp pă uşa din dos a întrat un comandou de gradaţi, nemascaţi, încă nu se practica aşa ceva şi am fost ridicat, tot spre aceiaşi uşă. Se adunase şi gură-cască, ca la urs, nu ştiu dacă se mai pichetase guvernul pînă atunci. La cîţiva paşi pînă la uşă l-am observat în mulţime pe «însăşi» Grig. Exact pentru un moment, greu de măsurat, m-am oprit, am vrut să-i fac o adresare, să-i transmit poate placatele /ce rost avea?/. Dar mai mult, am aşteptat de la el o reacţie. Aşi! Înţelegînd, am continuat drumul. Iată cum a stat pe baricade Vieru! /Aşa se zice la Dîmboviţa, am auzito cu propriile urechi/.
A urmat calea Ieşilor, adică sectorul de miliţie, apoi Judecătoria. Pe motivul că eram recidivist periculos, judele Alexandrov m-a făcut cu 10 «sutci». Am declarat greva foamei în sala de judecată şi din negligenţa /poate cu voie/ a secretarei dlui Panţîru am sunat soţiei, am informato despre situaţie.
A doua zi soţia împreună cu copiii au pichetat, cerînd eliberarea mea. Au făcut şi ei aproape aceiaşi cale.
Duminică au pichetat la fel şi au fost unul din focarele manifestaţiei, care a fost de cea mai mare amploare. De la KPZ-ul de pe Cibotari auzeam zarva din centru, fără a desluşi ce se scandează. Iar spre seară au venit în curte mulţi miliţieni, li s-a adus cina acolo. Pentru mine, la a treia zi de post, era un miros de masă împărătească. Dar mulţimile nu au venit la KPZ, au mers la închisoarea de pe Tighina. Oricum nu am fost eliberat. A doua zi, luni, am acuzat dureri în abdomen, se pare că chiar le aveam, şi au chemat salvarea. S-a nimerit un medic adevărat, nu e de mirare că era evreu, care a insistat să fiu dus la spital, pentru o clizmă mai deosebită, ceea ce s-a şi făcut. Acolo eram sub pază, dar aveam parte de un comportament normal; am fost consultat chiar şi de un consiliu special, care venea din partea ministerului sănătăţii.
Am continuat greva foamei şi celelalte zile.
Iurie Ţurcanu

Pis. Sunt supărat pe Grig, că «a uitat» epizodul 24 febr. 89. Putea să facă o poezioară după modelul celei din mottou.
Piis. Prima seară la KPZ am avut o companie pestriţă, băieţi buni, care făceau nişte glume…Dar nu mi-au făcut vreun rău. Zilel următoare m-au pus împreună cu un fost puşcăriaş, un provocator, a fost mai a naibii…
Piiis. Nu e la temă, dar nu mă pot abţine. Scrie în Bula de azi Laie despre bancurile cu moldoveni publicate la Odessa. Proşti mai suntem! Şi Dabija ştie acest lucru, fiindcă el a făcut asemeni bancuri la noi. Reproduc pă cel mai «celebru». Un şef ciukcea pe pat de moarte: să-i păziţi pe moldoveni! Se clarifică motivul: dacă dispar moldovenii rămîn ciukcii cei mai proşti. Motiv pentru care l-am rebotezat pe Laie în ciukcen, adică retezat pă crieri, nu pă …aia, ca cecenii. Motiv din care şi-a pierdut iremediabil respectul meu.
Piiiis. În acelaş «număr» generalul Ion Costaş reiterează neadevărul despre asemşnarea /ca două picături de apă/ a evenimentelor din 10 noiembrie 1989 şi 7 apr 2009. Halal, dle general! Evenimentele pot fi analogate, au fost ambele provocări şi atît. În 89 scopul a fost aducerea acasă a lui Kirilîci. Ce a fost la 7 aprilie…eu am spuso cu altă ocazie, dar voi mai reveni.
Gata, m-am dezhidratat total.

Nu idolatriei!

Joi, Februarie 25th, 2010

NU idolatriei!
Motto: Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol
Numesc sfînt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează…
Idolatria este un fenomen peren, de la Adam adică, pînă în vecii vecilor. Este un viciu al regnului uman, o cursă specifică, în care este greu să nu cazi, om fiind. Tot om fiind însă, faci un efort pentru a o evita.
Fără îndoială postularea unui Dumnezeu unic este miezul Vechiului Testament. Eu sunt Domnul. Să nu ai alţi dumnezei, să nu te închini lor. SĂ nu-ţi faci idoli — urmează. Or, idolul pretinde la rolul lui Dumnezeu. De după idolul, care uneori pretinde al prezenta pe D-eu, nu-l putem vedea pe Dumnezeul cel Viu. Anume aşa, adevăratul Dumnezeu este viu, idolul este mort, este aşa de la concepere şi nici o aspiraţie a închinătorului nu-l poate învia. Este o întroducere.
Suntem martori la acest fenomen /mai mult decît uman ar zice Fri Ni, alt chinez/ de creare a unui idol. Este vorba de crearea cultului Grigore Vieru. Cu asocieri riscante şi aiurite: Vieru şi Crist şi Eminescu şi Moise şi etc şi tot. Fiindcă nu se scapă nici o ocazie de a-l băga întrun context apriori bun. S-a îngrijit şi poetul în viaţă de crearea acestui idol. În orice grădiniţă vedeai de pe la 1985 chipul stilizat al său. Azi ce să mai vorbim. Am trecut pe la trei librării, una chiar din centru; la două am dat chipul luminos al poetului plaiului cu boy, la nici una nu am dat de chipul lui Mi Emi! Şi ne revoltăm de chipul lui Voronin prin toate cabinetele. Care-i razniţa, chiar nu înţeleg? Cu ce comunistul Voronin e mai bun/mai rău ca poetul-comunist Vieru?!
O idee neoriginală, cam întîrziată, o replică la o aiureală gazetărească /Bine i-ar sta lui Vieru în locul lui Puşkin/. Eu mă întreb dacă nu i-ar sta şi mai bine în locul lui Vlad ulianov /zis Lenin/. Adică, de ce nu i-am făcut mauzoleu, tovarăşilor idolatri, domnilor bigoţi? Locul în PMAN e gol şi, vorba rusului, «locul sfînt se teme de vid».
Fiind vorba de Ilici este bine să amintim că lideri ca Voroşilov, oricît de bolşevici nu ar fi fost se pronunţau contra mumificării conducătorului, înţelegînd că e vorba de idolatrie. Fiindcă erau totuşi din creştini, aveau o educaţie creştină de care nu puteau scăpa.
La noi aşa ceva nu există. Nu se ridică nici un lider să facă ordine, să zică nu e bine. Nici din cei «spirituali», nici cibricii, nici ciunţii nu protestează. Unii politicieni vor folosi idolul în campania electorală ce va să vină prin octombrie şi poporul bigot anină /am tradus din rusă cliuiot/ la idoli. Acestora nu le pasă nici de starea spirituală a naţiunii, nici de cea materială; interesul e unu — luarea puteri. Cu ajutorul lui D-eu, a altui personaj, a idolilor…
Ca să fie clar: înţeleg această dorinţă de a avea exemple, dar asta înseamnă că trebuie să creştem personalităţi, nu să le decretăm. Vieru nu este bun exemplu ca politician, dar nici ca cetăţean, fiindcă a fost întruchiparea ambiguităţii şi inconsecvenţei şi a acţionat în interes personal, de familie, de grup.
Dar în baza unor poezioare patriotice, scrise după luptă, s-a creat chipul unui luptător. Prin abstragerea de la omul real cu interese materiale, egoiste — cel al unui spiritual. Şi iată idolul e gata. Mergeţi boi şi mioare la închinare întru mîntuire.
Vieru a fost creştin botezat desigur, dar ca membru a unui partid anticreştin şi-a pierdut această calitate, se cerea deci o rebotezare, careia îi precede un act de pocăinţă. O mea maxima culpa. Şi A. Lupan, care nu ştiu cît de creştin a fost, a avut curajul să o facă. Vieru nu l-a avut. Ideea rebotezării nu e a mea. În Georgia a avut loc un asemeni proces. Eu am încercat să-promovez la noi; personal m-am botezat în Biserica Adventistă.
Repet: pledez împotriva idolatriei, nicidecum al omolui şi poetului Grigore Vieru.

Iurie Ţurcanu

Rodica /dala/ Mahu

Luni, Februarie 22nd, 2010

Adresare /deschisă/ dnei Rodica Mahu

Asta după ce cîţiva ani în urmă i-am făcut aceiaşi adresare verbal. Este vorba despre protestele din 1995-6, a căror protagonişti au fost dna Iuliana Gore-Costin /în jargoul meu горе нам!/ şi A. Petrenco /cu cu/. Nu să se creadă că mă leg de dumneaei aşa aleatoriu, din moft. Era pe atunci la Radio şi a fost martoră pertinentă a evenimentelor. În discuţia ce am avuto cîndva a recunoscut că nu a fost bine ceva atunci, a dat dovadă de competenţă profesiională /nu i-a scăpat sensul evenimentului/, mai are şi detalii preţioase ce complectează tabloul.
Deci, avînd dna Mahu memorie şi bunăvoinţă şi posibilitatea de a ilumina /cuvinţelul, ca şi altele nu e întîmplător!/ o pagină a istoriei noastre recente, de ce nu ar faceo? Curaj, Rodico!
Altfel, în primul rînd eu voi zice după Gicu că gazetarii noştri sunt nişte impotenţi /gazetăriţele respectiv – nişte frigide, care nu se aprind la ideea naţionale/. În al doilea rînd va trebui să scriu eu neinformatul şi, ce-i încă mai rău, negentilomul despre protagonistă şi faptele sale /mi-a trecut aseară nu doar cu deşertul ci şi cu multă gălăgie la VB/.
Zău, nu ar fi bine pentru Rodica, Iulea, Iura. Nici pentru unul.
Repet refrenul preferat. Această atitudine pentru ceea ce a fost ieri /istoria recentă/ pune la îndoială necesitatea memoriei comune, a istoriei, la moldoveni /la români nu e cu mult mai bine!/
Aştept o săptămînă reacţia Rodicăi; rog cine poate, pe Oleg în primul rînd, s-o anunţe că i-am rearuncat mănuşa, o provoc /în sensul bun/ la a face gazetărie adevărată, încerc să o aprind, să-i aduc aminte de tinereţe.
Poate cititorul atent a observat că nu mai am rubrica Timpenia săptămînii. Poate cineva crede că mă tem de teleleu, tăticu lui ministru justiţiei. Aşi! Ceea ce se scrie acum la TÎMPUL nici pentru timpenii nu marge.
Dar mi-a venit chiar azi ideea să iniţiez una nouă, precum urmează:
AIURELILE LUI AURICĂ. Aiurează A. Silvestru nu doar la Est de Vest /în L&A/ dar şi la Vox Basaraborum. O mostră de-aseară, din editorial de duminică: Toţi regii pămîntului nu au făcut atîta cît a făcut Isus cu vorba. Isus ar fi deci un V. Matei /vorbareţul #1 al plaiului cu boy şi mioare/ al Israelului. /folosesc un tipar vehiculat intens pă plai/. Îmi aduc aminte de sărmanul Hamlet: Vorbe, vorbe, vorbe. Cu precizarea că pă plai ele sunt goale, sterile. Actul vorbirii, unei asemeni vorbiri aiurite a la Aurică, este de fapt o masturbaţie. Este pă de o parte perversiunea sa şi a celor ce-l promovează, pă de alta – lipsa de gust a celor ce înghit cuminţi asemeni product /rodul actului masturbării/. Este omniprezentul gust porno dar cu mirosul specific de la coada vacii.
Iurie Ţurcanu

Pis. Dar mai există o variantă: dna Iulea în tandem cu Tolea Petrenco /+ al treilea, care poate fi aceiaşi Rodică cu altă bundică/ fac o cronică a celor evenimente. Dar asta e deja din domeniul SF.
Piis. Pichetarea de vineri. Gazetarii noştri nici de măscărici nu-s buni. Au lătrat la deputaţi, poate au şi schelălăit. Aşa-i cînd nu eşti profesionist, joci roluri improprii.
Piiis. Nici măcar presă galbenă de valoare nu avem! În cazul Iulei ar fi tare cstati nişte detalii galbene. Sunt secretizate, probabil. Bineinformatul Viorică ştie multe, dar ştie şi să tacă. S-s-t!
Piiiis. Sunt întro dilemă mai mult ca hamletiană: să croncănesc, să nu croncănesc… Şi supărat foc pă Rodica care nu vrea să ciripească. Dar am promis deja: voi croncăni, dacă nu se ciripeşte.
Ciau, păsăricilor! Chiar mîntui!

ortodocsie şi bolşevism

Duminică, Februarie 21st, 2010

Ortotocsie şi Bolşevism
Motto: A căzut, a căzut Babilonul cel mare!
/Apocalipsa/

Este tema mea, am meditat la ea mult, ba am şi publicat cîte ceva, chiar în ziarul lui Dabija /Lanţul al patrulea, 1993, 30 sept/. Dar azi eu sunt un pic altul, nu mai sunt categoric şi inflexibil ca altădată. Ceva de spus totuşi am; şi cred că e momentul, că se cere.
Conform logicii comune, dacă ortodoxia şi bolşevismul s-au confruntat şi dacă bolşevismul e ceva rău, apoi ortodoxia este ceva bun. Este o logică vicioasă, o ştia deja Platon. Ca şi în alte cazuri sunt nevoit să precizez: nu sunt pe post de avocat, dar nici de procuror.
Fără îndoială, bolşevicii erau atei, inclusiv cei de origine evreiască. /Cei mai mulţi dintre ei erau lipsiţi şi de complexul naţional, erau cosmopoliţi după modelul lui Marx/. În context nu a fost neaşteptată atitudinea lor faţă de religie, în mod special faţă de biserica majoritară. În afara supărărilor istorice - Bis. Ort. Rusă a fost pe parcursul a circa 300 de ani instrumentum regni a Imperiului – în cadrul Revoluţiei şi a Războiului civil, Biserica a fost contra noii puteri. O reacţie era pe cît de aşteptată, pe atît de motivată. Formal au făcut şi lucruri bune, au divorţat de biserică, i-au dat carte de despărţire, au desfiinţat Sinodul, care era impropriu ortodocsiei şi a fost întrodus de către Petru din considerente de stat, nicidecum religioase. Bolşevicii au întrodus calendarul gregorian etc. Şi peste toate astea – o teroare sistematică pe parcursul a 70 de ani /au fost perioade diferite/.
A fost deci şi duşmănie, dar în fond concurenţă în lupta pentru minţi şi inimi. Dar – principalul ce am de spus – a fost atunci şi este astăzi o continuitate. În context: aici şi acum nu se cere o condamnare a comunismului /de fapt bolşevismului/ ci a ortodoxiei. Asta fiindcă Imperiul Sovietic nu a dispărut după 1991, ci a metamorfozat, s-a întors la forma clasică de Imperiu Rus. Trei valori: un ţar, o credinţă /evident care/, o limbă şi-au avut echivalentul sovietic: un vojdi, o ideologie, o limbă. Printre ultimele declaraţii ale lu Dmitrii Medvedev: ortodocsia stă la baza modernizării. Chiar surprinzătoare această orientare spre înapoi… Cu această realitate ne confruntăm /revenirea Imperiului la forma sa clasică, cea de tandem Autoctaţie-Ortodocsie/, dar retardaţi fiind ne luptăm cu ceea de la 1960. Un argument ar fi şi ultimele apariţii editoriale ale lui Valeriu Pasat, care e băiat bun dar de o anumită orientare. Are dreptul la ea şi eu am tot respectul pentru el şi nici orientarea nu-mi pare azi bizară.
La modul practic: vom mai rămîne ceva timp /secole?/ în zonă, deci ar trebui să punem la cale nişte strategii pentru a face faţă situaţiei. Ar trebui să săpăm nişte tranşee, nişte linii de apărare să fortificăm… În caz contrar vom fi cel puţin asimilaţi /tot nu-i rău /.
Paralela istorică. Sub pretextul apărării ortodocşilor din Imperiul otoman, dar şi din Austro-Ungaria ruşii si-au extins influienţa în Balcani, iar sub pretextul solidarităţii internaţionale si-a extinso practic pe tot globul.
Şi un “banal” adevăr. Centrul ortodocsiei mondiale este nu Constantinopolul sau Ierusalimul, sau Atosul, ci Moscul /aşa sună mai bine, nu de alta!/. Nu doar numeric şi economic ci şi spiritual. Şi pentru români e valabil adevărul, oricît de autocefali s-ar declara.
Tema este infinită şi nu am scopul de a-i pune punct.
Voi reveni.
Iurie Ţurcanu

Pis. Pentru comentatorul Anonim. Ai putea să te desecretizezi, musiu, mai e şi în vogă; să te apropii şi să îndrăzneşti a fi isteţ în confruntare directă. Că respectabilul Laie a pus mîna pă bunuri şi titluri mai ales, ce nu le merită este o ticăloşie. El nu-i cel mai prost dintre muritorii de azi, dar nu se va alege cu nimic în perspectivă, datorită atitudinii josnice, pă care a acceptato cu bună ştiinţă. Nu-i neg anumite calităţi, chiar şi fapte, dar în ultimă instanţă şi pă fond a lucrat răul /de la 1986/. Mizeria politică cu care ne confruntăm este în mare parte opera sa. Dar destul, mai vorbim păste 100 de ani, cu dosarele /kgb-ului/ pă masă.
Şi ţuica de likeni nu eu am inventato, ci Laie, citeşte poiezioara!
Piis. Bolşevicii au avut în mare parte avizul populaţiei. Nu exclud influenţe străine /evreii mai ales/, sau interne /Tolstoi, mişcarea socialistă/, dar nici factorii interni ai Bisericii nu sunt de neglijat. Sub acoperirea statului Biserica nu a avut grijă de starea spirituală, culturală şi materială a păstoriţilor. La nivelele superioare nu era totul bine. Un exemplu: la un moment Rasputin divizase ierarhia în două.

Lupu

Sâmbătă, Februarie 20th, 2010

Bine-ar fi să fie bine…

…zicea înţeleptul Creangă, exprimînd «firea moldoveanului». Încep cu criticalele la Scîrba, zău fără scîrbă, căci mi-a mai trecut. Confuzie totală a ceea ce este, a ceea ce se poate face real şi a ceea ce ar fi bine să fie, cu abstragere de la datul problemei.
Pentru cei mai grei la cap /cu capul mai mare adică/, repet: există contextul geopolitic, pe care nu-l putem depăşi volitiv, adică nu ne putem alege viitorul. Avem un anumit grad de libertate, dar nu libertatea absolută. Din cîte se pare nu vom ieşi din zona rusească acum, oricît ne-am dorio /şi eu sunt cu această dorinţă, mai mult ca cei cu criticaua/.
Altceva dacă ar fi existat o mişcare adevărată proromânească/europeană pînă la 1990, dacă după această dată s-ar fi făcut nişte eforturi serioase şi concentrate în această direcţie. Nu a fost să fie, am avut o serie de trădări în interes personal. Fra Iura nu este nici trădătorul cel mai mare, nici primul, nici ultimul, desigur. În aprilie 2005 şi Argintică /Serebrian/ şi, să ne fie cu iertare şi fără bănat, Filat au votat la fel ca şi Roşca.
Patriciu cu dosarele ohrancei nu mă convinge, chiar dacă nu exclud colaborarea. Nu sunt eu avocatul lui Saşa. Cei care peste nişte ani vor scoate din arhive nişte dosare similare a lui Grig, ce vor zice? Mulţi oameni valoroşi au colaborat cu serviciile speciale. Heminghway ar fi un exemplu. Nu cu colaborarea/necolaborarea se măsoară Puşkin.
1) Cultul Vieru este o butaforie care nu face cinste nici familiei, nici , vorba ceea ţării. Din care nu va fi folos nimănui. Asta am vrut să zic.
Se mănîncă mult la huşi. T. Codreanu de la Huşi, cu ocazia celebrării acad. N. Corlăteanu, declara, că acest ar fi făcut pentru limba română tot atîta cît Eminescu, cît Vieru. Această - cum să zic? - că nu-s medic, de a-l băga cu orice ocazie pe Eminescu în pachet cu Grig este o batjocură la adresa lui Eminescu, care a şi prevăzut o asemeni răsplată din partea posterităţii. Acest husit /mîncător la huşi/ vorbeşte în ultimul «număr» al lui Laie de aforismele lui Vieru. Nu am avut răbdarea să citesc mai multe. Banalitatea ce mimează înţelepciunea îmi repugnă. Să nu fi ştiut Grig că şi pînă la el s-au făcut aforisme? Vorba rusului: ciukcea ne citakeli, ciukcea pisakeli.
2) Pragmatismul moldovenesc s-a dovedit a fi destul de contagios, mai rău ca gripa porcină şi tusea măgărească. Nu ştiu de Băsescu /marinar fiind este mai puternic/ dar cioca-Boca şi ceilalţi din guvern s-au molipsit, caută relansarea relaţiilor bune cu Gazpromul, cu Putin, deci. Poate Băsescu nu va merge la Moscova poate da, dar Boc nu are încotro. Evidend, nu scoaterea trupelor ruseşti din Transnistria va fi pe agendă.
3) Suntem români şi punctum! Cîţi dintre cei ce afirmă sau contrazic exclamaţia cunosc contextul? Nici eu nu-l ştiam şi nu găseam pe cineva să mă ajute. Am răsfoit Publicistica şi m-am lămurit. Eminescu pune punct discuţiilor sterile despre ceea ce suntem: daci sau romani? « Romani sau daci, daci sau romani, n-are nici o importanţă. Suntem români şi punctum!». Cu atît mai mult miturile nu au o valoare azi. / Le-am putea însă da — e o altă problemă/.
4) Săracu Lupu! Deştept fiind, a încercat o soluţie şi pentru întrebarea fundamentală / cea identitară/ de la Răscrucea proştilor. A devenit «malicic dlea bitia» / cine îmi spune cum e pă româneşte?/. Toată lumea «bună» îl critică, de fapt îşi exibează patriotardismul, că altfel cum so faci? Se vorbeşte despre schimbarea părului… Mă miră că nu se citează vorba despre lupul pe care oricît l-ai hrăni, totuna trage cu coada ochiului la pădure… Cît va răbda Lupu? Flămînd /n-are un post pe măsură/ şi bătut de cei pe care i-a adus la putere, greu de crezut că nu ar trage cu ochiul spre tufişurile politice… De presupus că e şi curtat.
5)Nasc şi la Basarabia Herzeni!. Herţene, de fapt. Adică Maria Herţa ot Ialoveni, care face şi editoriale la VB; uneori spune şi lucruri bune. Dar ultima intervenţie în care dă alt nume manipulării /din pudoare? / nu mi-a plăcut, dar a fost pe gustul redacţiei probabil datorită şutului ce i-l dă aceluiaşi Lup. Şi nu unul Lupu foloseşte tehnologii. Nu încearcă să ne prostească cu eşarfe albe un Petrenco /cu cu/? Alţii cu verzi, alţii cu roşii. Ne au de boi şi chiar suntem dacă acceptăm această abordare, le permitem să ne proceseze/ prostească în aşa mod.
Iurie Ţurcanu

Bine-ar fi

Sâmbătă, Februarie 20th, 2010

Scîrba
Motto: Atît mi-e de scîrbă de mutrele proaste…
/iu tsu, parafrază după Garcia Lorca/

1)Date uitate. Două mitinguri nesancţionate din februarie 1989 merită să fie amintite, cele din 12, respectiv 19. Am avut dosare pentru ambele, se pare. Întrun dosar nici nu am fost citat; am fost în sală la judecarea altor camarazi, motiv pentru ami face postfactum un banal dosar, o preîntîmpinare. Se întîmplau aceste lucruri la judecătoria Frunze a capitaliei. Jude-şef era Tudor Panţîru.
Este o întroducere. Am auzit pe cineva la VB, în contextul evenimentelor din 7 aprilie, făcînd dezvăluiri anonime despre evenimentele anului 89: au fost şi atunci provocatori. Un stil curat moldovenesc, secretos şi laş. Eu ştiu la sigur că au fost. Şi dacă mi se permite accesul la materialele video, foto, eu pot şi să-i arăt pe cîţiva. Este meritul meu şi al altora, Gheorghe Ghimpu în primul rînd, de a nu ne lăsa provocaţi; şi am reuşit în parte, vărsări de sînge nu am avut, dar au existat oameni schilodiţi, bătuţi etc. Şi iată avînd un car de dosare la acea judecătorie, în mod normal, m-am pomenit şi în audienţă la şefu. Mă aşteptam la o confruntare, credeam că-mi este duşman… A vorbit curat omeneşte şi chiar dacă cu dosarele nu m-am clarificat, prezintă interes ce mi-a spus: luaţi seama, sunt printre voi provocatori. Am vrut să zic că Panţîru, chiar dacă e psd-ist, este băiat bun, moldovean de-al nostru, care la sigur va încerca să facă ceva pentru noi. Nu cred însă să reuşească mare lucru. La unul din acele mitinguri miliţia a fost deosebit de brutală, nu voi uita cum a fost reţinut dl Mihai Moroşanu.
2)Ultimul număr al L&A e un adevărat «număr».
Bula păpală în primul rînd. Are ce are Laie Daibîja cu limba moldovenească. Ne îmbăta pe la 88-89 cu poezioara sa, stropită cu ţuică de likeni, despre moldoveni ce nu ştiu…moldoveneşte! A cules mare roadă cu ea, noi fiind turmentaţi de logoreea sa şi a tovarăşilor săi. /se lăudau reciproc/. Şi azi se leagă de săracu Lupu, care-şi dă şi el cu părerea. Din neatenţie se bagă în matematici. Cît face doi ori doi? Răspunsul l-a dat în rimă mult timp în urmă iu tsu.
Doi ori doi face atît
Cît se cere la partid.
Se pomeneşte pe un cîmp minat, nu trebuia să uite că-i voi aduce aminte, că el şi toată gaşca redacţională sunt corigenţi la matematici. Handicapaţi adevăraţi, nu pot calcula lungimea circumferinţei. /vezi L&A, ianuarie, 2005/.
Cititorului naţionale i se serveşte o iuşcă, condimentată cu nume bune /A. Crihan/, rele /Gh. Petrenco/ - obişnuita kuhne dabijană, care unora le prieşte. Puterea obişnuinţei, a inerţiei.
Dar «numărul cel mai» e al lui Jenea Gheorghiţă, pupător de serviciu. În numărul precedent îl pupa pă Lucinschi, în cel de azi îl pupă postmortem pe Vieru. Asta se cheamă, din cîte ştiu eu, necrofilie şi este o mare scîrbă.
Vieru în locul lu Puşkin…Ambii sunt după văl, Puşkin şi-a dovedit peste veacuri valoarea. Vieru abea începe examenul timpului. Dar, dacă să-i comparăm din punct de vedere politc, ce avem? Primul /desigur Puşkin/ a fost un răzvrătit, un duşman deschis al Imperiului Rus — a şi suferit în consecinţă, a dat glas pustietăţii /spirituale/ de aci nu de bună voie. Al doilea /Vieru/ a fost un cetăţean loial al URSS, membru al PCUS din 1975/apr/, pînă prin 191-2. Şi a beneficiat de privilegiile pe care le acorda regimul celor «buni».
Toată aiureala asta «Vieru şi Crist», «Vieru şi Eminescu», iată şi « Vieru şi Puşkin» este în defavoarea omului, poetului Grigore Vieru. Ar trebui so înţeleagă dna Raisa şi conu Călin; reacţia va fi cu atît mai dură, mai defavorabilă, dacă se încăpăţînează în această exaltare forţată. Repet, domnia sa Cronos va face ordine, să nu ne opintim în van.
Iar pă dreapta-sus fratele geamăn siamez al lui Laie V Matei varsă o lacrimă pe acelaşi mormînt. Am fost nevoit să citesc… Mi-au venit însă alte asocieri. Acest ritm l-am mai întîlnit se pare. « Nu va putea nicicînd lancea ta răni orizontul/ Muntele e-un scut care-l apără» /Garcia Lorca, ceva despre drum, deosebit de frumos şi subtil/.
Iar mai jos Aurică Silvestru cu referiri la «altarele păgîne» /eu mă întreb «din Babilon şi din Nenive»?/Din ce lume e eroul? Trăieşte la malul mării, dar Aurică îl întîlneşte în faţa Catedralei.
Povestea ne aminteşte de Allocika Pugaciova /milion alîh roz, cîntec furat apropo de un alt mare românaş, zis Fuego/. În final un şir de întrebări «filosofice» şi în final apoteoza : Iubirea e unica cetate în care merită să mori.
Lumea normală încearcă să trăiască în iubire, pînă, dar şi după moarte!
Nu tristeţea m-a copleşit în final, ci disperarea. Şi scîrba…/promit o poezie la temă, dacă mai face astfel de «numere» Laie/.

Iurie Ţurcanu.

Pis. Mai mănîncă şi alţii la «huşi», gheorghii Codreanu şi Ghidirim ş.a. - îi las pă mîine.

poeţii ăştea

Miercuri, Februarie 17th, 2010

Poeţii ăştea…

Motto: Dar şi Zarathustra este poet!
/Frie Nie/
1) Încep cu partea mai bună. De două ori mi-a trecut cu plinul Emelea /Galaicu- Păun/. Pe 15 a prezentat la Europa liberă un roman de Garcia Marquez, accentuînd reluarea debutului fascinant al romanului de bază al autorului / Un veac de singurătate/. Asta-i ipostaza adevărată a bărbatului adevărat — la zid, în aşteptarea morţii /altă variantă: în faţa plutonului de execuţie/…Cu amintiri inocente din copilărie! Pe 14 februarie a avut un dialog la România Internaţional, în care nu a fost pomenit numele «Poetului Plaiului cu boi». Fac o paranteză istorico-literară, dar nu în calitate de speţ, ci ca consumator de poezie /bună, îmi place să cred/. Pentru a fi înţeles voi cita din opul /virtual/ Curs de filosofie infantilă de Aurică Silvestru: relaţiile dintre copii şi bunei sunt mai cordiale decît cele dintre părinţi şi copii. /cît de original e — e o problemă aparte/. Emelea, Laie şi Grig anume reprezintă aceste trei vîrste şi după Aurică ar trebui să fie relaţii bune între Grig şi Emelea. Avem însă o excepţie regretabilă. Încerc să înţeleg motivul, nu aştept să mă lămureasccă speţul Ciocălău al Basarabiei /alias acad. M. Cimpoi/. Tatăl Laie l-a învrăjbit pă bunicul Grig contra nepotului Emelea. Un triunghi curat moldovenesc şi nu de dragoste, ci de ură. O ticăloşie prin excelenţă, caracteristică pentru Daibîja. De altfel şi împotriva concurenţilor din generaţia sa /Leo Botnaru ş.a./ a fost mobilizat acelaşi Grig. A fost un atac asupra poeziei, fiindcă loc există pentru toţi; şi consumatori cu diferite gusturi avem pe Plai, printre mioare mai ales. Cunosc personal chiar şi lume care-l place pe Dabija-versificatorul. Vorba ceea «de gustibus…».
Reproduc o poezie la temă, cu scop didactic mai mult, de iu tsu, anno 199?, cu ocazia unui Congres al scriitorilor.
Poeţii noştri
Nici voi aripi sub cămaşe
Nici voi cozi pă sub nădragi
Nici voi îngeri, nici voi demoni
Dar aşa ne sunteţi dragi!
Ăştea-s poeţii şi ăsta-i poporul, care
-i venerează: nişte mediocrităţi pe de o parte, nişte inculţi pă de alta. Momentul didactic: dacă spuneam acelaş lucru în proză ar fi sunat banal.
Fiind la tema părinţi şi copii, nu-i pot neglija pe doi copilaşi, ale căror nume se vehiculează zilele astea cel mai mult în presă.
2) Al Tănase oglî face declaraţii scandaloase nu pentru prima oară. Recent a declarat că în sistemul judiciar din R. Moldova există vreo 20 de tipi corupţi. Eu unul pot da o lipsă cu cel puţin 7 juzi corupţi la sigur. Se poate obiecta: au fost corupţi în cazul tău. Răspund: cel necorupt e necorupt în toate cazurile şi invers.
Presupun că Oleg /Brega/ ar putea da o listă şi mai largă. Care-i problema? De unde numărul20? Presupun, că Al Tănase numără tot pă degete, ca tăticu. La modul cel mai serios: Ministrul Justiţiei nu-şi dă seama în ce fotoliu a căzut. Va putea combate corupţia de ale cărei dimensiuni nici nu-şi dă seama? Întrebare curat retorică. Eu nu aştept o asemeni minune. Am neglijat adevărul şi dreptatea 20 de ani şi acum vrem să le avem pă tavă în cîteva zile. Nelizea, musiilor! Legea inerţiei, dură ca orice Lege adevărată.
Pot face şi o listă, mai scurtă, a celor care au corupt justiţia, fiindcă de la sine juzii nu se corup. Am în vedere dintre oameni «mari», respectabili, onorabili, etc. Şalaru, Ghidirim /miniştri/, Dabija /director de ziar, deputat, poet ş.a.m.d./, B. Druţă /avocatul acestuia/.
3)Azi e ziua lui Oleg Voronin. Toată dimineaţa s-a vorbit despre invitaţia ce o are la nişte procurori mai speciali; chiar şi Golos Rossii a dat sfoară în toată lumea. Cînd colo — omul nu-i acasă! Ay-y-ya, Olejca! Ai lipsit de spectacol atîtea milioane. Nehoroşo…Serialul «Şi unii bogaţi plîng» probabil că nu se va produce. Ca să fie mai clar: never, nikogda, am vrut să zic.

Iurie Ţurcanu

Pis. Primul jude corupt cu care m-am confruntat este Vition, azi, se pare, tot la Curtea Supremă de Justiţie.
Piis. Gazetărimea face mult fum, nu am nici o plăcere să le atrag atenţia azi — nu se merită. Apropo, cu toată «lupta crîncenă» pe durata a mai multor ani /diferite numărători/ nici un gazetar nu a căzut. Nici răniţi nu prea… Doar compromişi şi corupţi /Cel Bogat, cel Chelbos…./
Piiis. Nicolae Costin a fost comemorat. Încă un prilej pentru gazetari să-şi arate incopetenţa. La momentul morţii, în 1995, au fost bleji ca şi azi. Nici o ipoteză formulată clar! Eu am o parte din adevăr, dar mă tem să croncănesc, e periculos.