Archive for Ianuarie, 2011

esenţa momentului

Luni, Ianuarie 3rd, 2011

Trăiască Marea Revoluţie Burgheză din Noiembrie!

Venirea bogaţilor la putere — asta e caracteristica de bază a evenimentului de la 28 noiembrie, dar şi a coaliţiei ce a urmat. Şi pînă acum tot banul a condus, dar cumva discret, din umbră. Acum iese în prim plan şi dictează: eu! Adică noi cei cu bani suntem sarea acestui pămînt, noi vom decide încotro să curgă pîraiele şi torentele financiare.
Totul spre bine. Am făcut ceea ce în Europa s-a produs acum ceva secole: o revoluţie burgheză. Este şi etapa finală a constituirii naţiunii moldoveneşti. Istoriografia sovietică era în impas la acest capitol. Adevărul ştiinţific, acceptat şi de Marx, spunea că naţiunile se nasc ca naţiuni burgheze. Şi în Basarabia burghezie / naţională mai ales! / nu a existat pînă acum.
Deci ne putem felicita: trăiască burghezia naţională şi naţiunea moldo aferentă ei!
Vom fi cu adevărat independenţi de azi înainte — e interesul acestei burghezii. Cu UE ne vom împăca, că vin bani de acolo, dar nu vom întra în UE pentru a fi scutiţi de o legislaţie dură. Vom sta bine cu ruşii, că au gaze şi pieţe.Totul va fi OK!
Deja este. Fiindcă ai noştri sunt la putere.
Cam în aşa culori văd eu situaţia. Nimic nou, nimic bun. Daspre Alianţă ce să spun? Un alt tizic. La care, apropo, PL a contribuit cu ceea ce are: pleavă şi puzderii…
Şi curînd se va deschide o nouă campanie electorală, nu mai puţin importantă. Lupta pentru capitalie va fi dură şi unicul lucru previzibil e scoaterea ghimpelui din primărie.
ş.a.m.d
Iurie Ţurcanu