Archive for Martie, 2011

Valori

Joi, Martie 31st, 2011

Iarăşi şi iarăşi despre principii şi valo-o-o-ori…

Despre continuitate azi. Că-i mai bună decît toate… Şi se observă cu ochiul liber.
So luăm pă partide în ordine descrescătoare.
PLDM. În primul rînd este cazul Kirilă Kirilîci oglî. Înţeleg că Filat a avut raţiuni de a-l băga în spiscă, nu pot decît să le ghicesc pe unele. De pildă: V. Filat a fost cooptat în guvernarea Lucinschi, a plătit o datorie, deci. /Dar se zice altfel- în guvernul Sturza, parcă acesta ar fi fost constituit fără avizul preşedintelui/. Dar nu poate fi exclusă o altă lămurire: familia are trecere la Moscova.
În al doilea rînd — Nataşea Gherman/Snegurocika, în sensul că e fiica lui M. Snegur/, pe care unii au şi înaintato la preşedenţie, ce ar face continuitatea şi mai pregnantă. La o adică, de ce nu Kirilă Petrovici?
Poate fi înrolat aici şi seraficul Urekian. /ceata sa de la AMN este temă aparte/. De cînd el e la putere? Ca secretar de partid /comunist al URSS!/, ca lider sindical /tot de acolo, fiindcă «sindicatele sunt şcoala comunismului»/, primar de Chişinău promovat de către agrarienii comunişti…etc, etc…
PD. Dima Diacov /ot Başcalia/ este însăşi întruchiparea continuităţii şi ar merita un studiu aparte. A fost cu mîna pe sfori de la 199.-? Cel puţin de la 96.
Şi Lupu e tot continuu, nu atît de discret pe cît ar dori să pară. Patru ani de ministeriat şi alţii de speaker cu comuniştii de viţă nouă — ce dovadă mai trebuie?!
Mai este şi continuitatea sub alt aspect. Distinsul savant şi patriot moldovean /la modul cel mai serios/ Ilie Lupu, tatăl lui Marian, a fost o vreme şi secretar de partid…
PL. Aici continuitatea e pe linia Parlamentului 90. Cei care fie nu au făcut nimic atunci, sau numai rău, azi se declară mari patrioţi şi şefu găştii, ajuns prin minune preşedinte le-a oferit şi tinichele.
Hadîrcă, Şalaru, Ghimpu — simbolul lipsei noastre de discernămînt şi memorie şi bun simţ şi etc.
Închei cu un fapt divers nu chiar în temă, dar nici cu totul în afara ei. O doamnă se lamenta la un post TV cu privire la o alta. O blondă deputată-pedistă, care nu a deschis gura măcar o dată… Cîtă naivitate! Asta în loc să se bucure: slavă Domnului că nu a deschiso!
Iurie Ţurcanu

PiS. Nu intenţioneuz să abordez alte valori, consensuialitatea, de pildă. Avem zilnic cîte un scandal. Ghimpu, ca la detsad îi porecleşte pe liberal-democraţi oligarhi iar aceştea îi răspund pe potrivă.
Chiar şi despre consexualitate am putea vorbi, nu sunt eu însă speţul.

unirtea

Marţi, Martie 29th, 2011

27 martie: exact ca la Termopile

Amintesc celora nemerşi la bibliotecă: la anul 480 pînă la Gristos, regele spartan Leonidas a stat cu 300 de alţi spartani contra unei armate persane de cca 180000. Regele Leonidas, nu conu Leonida!
Şi iată că pe 27 martie 2011 la comemorarea a 93 de ani de la unirea Basarabia cu Regatul Român au ieşit tot cca 300 de români din Basarabia moldavă. Cine a stat împotrivă unioniştilor? O babă bătrînă-bătrînă, pe numele dacic Odochia. Unii zic /conspirologii/ că Putin şi ai săi au trimiso în operaţiune pe babă…
Dar trec la subiect. Cît de tare se doreşte Unirea? Ce se face pentru ea? Pă un mal, pă altul? La modul serios – nimic. Aşa şi nu avem o partidă care ar fi elaborat un program unionist. Doar indivizi care au profitat de slogan. Îl numesc pă ăl mai drag mie – Laie Daibîja şi tovarăşii săi /Mateiciuc etc/.
Două paradoxuri. Primul: La 1990 unionismul a fost strategia KGB-ului. Nici eu nu mi-am data seama de acest fapt dintru început, astfel că pe la 1994 mă mai miram, în versuri, cam aşa:
Ieri kaghebist, azi unionist
Nu degeaba tipul ist
în marxism e specialist
Dialectică la ei
După prostul obicei
Se numeşte felul ist:
Kaghebist-unionist.

Îl aveam în vedere la concret pe un alt prieten al meu, anume Gicu Slabu, specialist în comunismul ştiinţific, pentru care pun capul la bătaie că a colaborat cu KGB-ul. Şi-l ştie toată lumea de mare unionist, unul din membrii Consiliului naţional al unirii /a existat şi aşa ceva/. Am fost orientaţi spre un scop mare, pentru a nu face ceva mai mic, dar real: independenţa. Şi iată-ne azi “u razbitovo corîta”: nici uniţi, nici independenţi. Cu 20 de ani pierduţi în declaraţii goale, rătăciţi pe poduri de flori, ameţiţi de perspective europene. Că unii între timp au prins la rapăn e altă poveste, chiar de succes pentru ei…
Al doilea paradox: românii “de păste” nu sunt mai unionişti decît bieţii moldoveni. Adică ei vor o Românie Mare, dar nu la un preţ. Nici de sudoare, barem sînge. Şi guvernarea dîmboviţeană este la nivelul plebsului. Nişte bani pentru nişte Dabija au găsit, dar strategie pentru unire nici au căutat. Speră la o conjunctură, spiritul oportunist fiind cel de bază în politica românească de la o vreme încoace, dacă nu dintru început şi pentru vecii vecilor. Amin.
Asta în timp ce F Rusă reiese din considerente strategice, avînd la moment aliaţi precum UE şi SUA. Şi sunt dispuşi la modul cel mai serios de a pune frontieră anume pă Prut. Şi “ni şagu nazad!”.
Am mai spuso: cu integrarea europeană e aceiaşi poveste ca cu unirea. /Cum se zice “aceiaşi Marie cu altă pălărie”/. Nu rezolvăm problema vizelor, fără a rezolva diferendul transnistrean. Şi fără relaţii bune cu ruşii nu facem nici un pas în această direcţie. Să vedem ce va face azi frumosul Iu Lea la Moscova. Cum va sta în faţa vulpoiului Lavrov? Cu ce va reveni acasă?
Iurie Ţurcanu

PiS. Podurile de flori au fost un surogat al unirii, acceptat la Chişinău şi Bucureşti, dar şi la Mosc.
PiiS. Poate unii au rămas miraţi de declaraţiile neunioniste ale marelui unionist M. Ghimpu. Nu însă şi eu, care ştiu că clanul se foloseşte pur şi simplu de brendul în cauză. Au mai făcuto şi alţii…
PiiiS. Să fie clar: nu sunt antiunionist, ci realist. Nici pesimist nu sunt. Situaţia ar putea fi schimbată, dar numai printrun efort maxim, printro soluţie neliniară în limbaj modern.
Dar nu suntem în stare la aşa ceva!

AIE-pînă cînd?

Marţi, Martie 22nd, 2011

O poveste populistă moldovenească: R. Moldova poveste de succes
Motto: …Dormi! Povestea s-a sfîrşit.
/A. Mateevici/

Unii mai corecţi zic “Istorie de succes”. Dar e aceiaşi poveste în fond. Bună de adormit maturii “cu minte de copii”.
Ca în orice poveste, autorul chiar dacă există, nu poate fi lesne determinat. Toate guvernările precedente îşi au aportul la compilarea a ceea ce putem numi şi “moldavian dream”. Inclusiv – comuniştii noştri. /aşa îşi zic ei partida comuniştilor din Moldova, deci ai noştri/.
Dar redacţia finală este a AIE.
Este integrrarea europeană o strategie a coaliţiei? Ar fi bine să fie, dar nu este. Ca să fie mai clar o definesc prin analogie. Este ceea ce a fost pentru fra Iura, Fese Rotofeţe /zis V Matei, dar de fapt Matei-ciuc/ şi mulţi alţii ideea unionistă. Ceva cu ce aduni fani şi voturi, o momeală pentru cetăţeanul alegător, votant mai exact.
Povestea în cauză, ca oricare alta, face abstracţie de realitate. Realitate, care de regulă e dură. În cazul nostru miezul ei ar fi cam acesta: datorită unei lipse totale de responsabilitate a guvernărilor ce s-au perindat, noi nu mai suntem în stare să gestionăm acest nod geopolitic al nostru. Deci alţii şi-au asumat rolul de salvatori ai situaţiei, F. Rusă în primul rînd.
Şi mişcările ce se fac /cum ar fi înţelegerile germano-ruse/ nu sunt decît componente ale strategiei comune a ţărilor în cauză. Nu se va certa Angelika cu Dmitri de dragul lui Vlad, să fie clar. Cu atît mai mult SUA nu vor schimba alianţa strategică cu FR pe relaţii bune cu noi. Prin prizma evenimentelor de ultimă oră, care a fost rostul vizitei lui Biden la Moscova? Evident răspunsul: Rusia să nu-şi folosească dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU.
Şi care a fost mesajul, poate implicit, pentru RM a aceluiaşi Joe? Să se rezolve conflictul transnistrean. Şi o condiţie sine qua non este ieşirea din criza pollitică prelungită.
Este în stare AIE să rezolve aceste probleme? La sigur – NU!
O alianţă cu un Ghimpe ce şi-a declarat dezinteresul faţă de acest teritoriu şi populaţia sa nu va rezolva diferendul. Nemaivorbind de incopetenţa de care a dat dovadă, dar şi de faptul că nu e acceptat de cei de la Tiraspol. Dar nici din cei din SUA, probabil. Motivul ar fi că opinia publică americană a fost /şi este/ de altă părere asupra datei de 28 iunie 1940. Asta printre altele. Astfel pentru Filat şi Lupu Mişu este a tria roată la bicicletă.
Dar se vor debarasa de ea doar după alegerile locale. Alegeri în care clănuţul Ghimpu va suferi o înfrîngere umilitoare în Chişinău, precum şi în toată Moldova.
Acesta va fi sfîrşitul jocului “de-a integrarea”. Se va forma o altă coaliţie, destul de bizară, dar cu o majoritate constituţională, care va putea vota un statut pentru regiunile din estul R Moldova. Şi va fi rezolvată problema. Desigur cu binecuvîntarea Kremlinului. Dar şi a SUA şi UE.
Dar asta e finalul “fericit” al altei istorii, pe care guvernanţii nu ne-o povestesc, tot din grijă pentru popor, să nu-l apuce insomnia şi coşmarurile.
Încerc să desamorsez cu anticipare reacţiile unora preapatrioţii.
Asta e realitatea, dlor! Nu vrerea mea, eu doar constat o stare de lucruri.
Pentru atîta am luptat, muncit.
Pentru a ieşi din zona rusească trebuiau nişte eforturi susţinute timp de 20 de ani. Sacrificii, dar şi dovada inteligenţei, voinţei, verticalităţii…
Sunt dispuşi să lupte liberal-demii noştri, a căror ideologie comună este pragmatismul? Au luptat ei cîndva?
Iurie Ţurcanu

PiS. Vedem că şi Georgia, care a fost mult mai consecventă, a suferit un mare eşec. Poate cîndva acesta se va întoarce în bine, deocamdată a pierdut, se pare irecuperabil, o bună parte din teritoriul naţional.
PiiS. Poezia citată în motto este legată de Nistru. Din păcate n-o am la îndemînă pentru o citare completă.

Adevărata religie

Duminică, Martie 20th, 2011

Religia din perspectiva laic-profană
Motto: Do not be comon
/iu tsu/
Deci mă expun ca unul care ar fi studiat doar fenomenul; să zicem după Mircea Eliade, dar mai există şi alte surse.
1) Opinia de bază, fundamentată ştiinţific, o prezlntă Otto Rudolf, care foloseşte pentru domeniul sacrului categoria “ganz anderes”, cu totul altceva. Nu putem să întrăm în acest spaţiu cu experienţa noastră profană, fie şi destul de ştiinţifică. Alegoric vorbind, ne descălţăm la întrarea în această “zonă”. Mai avem grija să fim curaţi sub toate aspectele. Se mai cere o deschidere spre subiect şi un efort sincer, plus acceptarea oricărui rezultat al experieţei. /fără preconcepţii adică/.
2) Dacă-i să mergem pe filiera evoluţionistă, apoi religia /cea adevărată!/ se poate defini ca un titanic efort al speciei umane de a ieşi din animalitate. /un prim exod/.
3)Omul, spre deosebire de alte fiinţe vii, este ceva ce se cultivă. Şi în lumea vegetală e la fel: grîul şi viţa de vie se cultivă pentru a da rod, buruienele se înmulţesc chiar în pofida faptului că se practică stîrpirea lor. Religia are anume acest rol de cultivare a omului. Titanii civilizaţiei europene / Kepler, Bach etc/ au fost nu doar nişte genii înăscute, dar şi cultivate, inclusiv prin doctrina creştină.
4) Şi atunci cînd nu vezi un sens în viaţa ta, un rod adică, atunci nu mai ai nevoie de o disciplină, de un plan, de o cultivare. Atuci poţi fi orice: ateu, creştin bigot, gay, antigay. N-are nici o importanţă, deoarece tu însuţi te declari de mică importanţă. Un texst induist spune : “însuşi individul se înalţă pe sine sau se înjoseşte”. Acceptînd ideologia comună, atitudinea vulgară faţă de existenţă /în rusă formularea îmi pare mai adecvată : poşlostnoe otnoşenie k Bîtiyu/ noi ne autoînjosim. Revenim la starea din care predecesorii noştri au ieşit printrun titanic efort. La întrarea în acel spaţiu /al animalităţii/ este sloganul “Să mîncăm şi să bem, căci mîine vom muri” /profetul Isaia/. Tot el este şi refrenul multor cîntecele de pe Plai; şi ne mirăm că nu avem un popor, ci o turmă. Şi nu avem nici sus personalităţi adevărate. La aşa zisa elită naţională valabil e cam acelaşi slogan: Să mîncăm şi să bem bine şi să fim îngropaţi pe Armeană, nu la Doina.

Iurie Ţurcanu

teleleu tanase

Miercuri, Martie 16th, 2011

Papuca lui Teleleu

Revin la ideea /bună!/ a timpeniilor, adică la comentarea ziarului de unică folosinţă /ce am în vedere eu este oleacă indecent/ TÎMMPUL.
Mari minuni apar în acest ziar. Ultimul exemplu, din ultimul număr : un dialog virtual între seraficul Urekian şi însăşi Satan. Idee bună, material incendiar, păcat că nu se indică autorul.
Dar nu asta e tema. M-a inspirat materialul mai vechi semnat de I. Papuc. Ca să vezi! Ortodocsie înseamnă credinţă. Nimic mai mult. O îngustime de acest fel nu am mai întîlnit în presa noastră bîlbîită. Şi şefu e doca în filologie, atîta şi ştie — oleacă de l. română.
Însăşi materialul mi-a trezit interesul. E vorba de Petre Guran. Un român, care după obicei se umflă la trecerea Prutului, care a confeerenţiat pe 14 martie la USM /se pare/ cu tema Bizanţ şi Ortodocsie. Tocmai ceea ce ne trebuie la moment: fanarioţi şi bigoţi. O fi fiind Petre mare specialist în domeniu, altceva e că afară-i secol XXI şi Institutul Cultural Român ar trebui să ne ajute pe sărmanii de noi la orientarea coreectă în situaţia curentă, foarte complexă, de altfel.
Mă consider atins şi pe motivul că scriu şi eu la temă, dar cumva altfel. De pildă: Ortodocsie şi bolşevism.
Dar sunt nevoit să repet: e vorba de cititorul incult, prost chiar care înghite tot ce i se bagă în gură.
Iurie Ţurcanu

dimensiunea spirituala

Luni, Martie 14th, 2011

Lanţul al patrulea

Dacă ar fi să caut un motto-u pentru acest articol, aşi alege următoarele cuvinte: “Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns pînă la cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei”( Apocalipsa, 18: 4,5.).
Există patru sfere de activitate umană: economică.politică, culturală, spirituală. /1/. De regulă, ultimele două sfere se contopesc /2/ şi adeseori întîlnim sintagme de felul “cultură spirituală”, “Cultura spiritului”, care rareori sunt corecte şi adecvate. Şi, respectiv, există legături între state şi popoare: economice, politice culturale şi spirituale. În cazul cînd un popor este parte componentă a unui imperiu, atunci legăturile devin lanţuri. Referitor la Basarabia putem afirma cu certitudine că dacă pe parcursul centenarului 1812-1917 şi al semicentenarului 1940-91 am fost ţinuţi în imperiu mai mult prin lanţul politic, atunci de acum înainte avem şansa să fim subjugaţi economic. Evident este că acest jug ne-a fost pregătit în perioada precedentămă refer în special laîntreprinderile de subordonare unională şi la divizarea muncii, prin care economia noastră este totalmente dependentă de centru şi de regiuni “ nu prea îndepărtate” - Siberia, Kazahstan, etc. /3/.
Prin lanţul al patrulea subînţelegem activitatea legată de religie şi biserică.
Biserica Ortodoxă rusă, strîns legată de casa Romanovilor, a influienţat dintotdeauna asupra Principatelor, dar la sigur influienţa ia amploare odată cu venirea lui Dosoftei în scaunul Mitropoliei Moldovei, cînd Principatele Române devin cîmpul bătăliei spirituale între Răsăritul ortodox şi Apusul latin, mai întîi catolic, apoi protestant, în speţă calvin. De menţionat că BO Rusă a depus mari eforturi pentru menţinerea noastră în sînul ortodoxiei ( altfel spus pentru conservarea sau consternarea noastră spirituală). Şi aceste eforturi s-au încununat cu succes.
Oponenţii mei vor obiecta: “dar Dosoftei a adus de la Moscova tiparniţele”, a tipărit cărţi în limba moldovenească. La care voi răspunde că acele cărţi erau în majoritatea cazurilor replici la cărţile calvinilor editate în Ardeal (cu caractere latine!). Se făcea totul pentru a nu ne scăpa în Apus, ca ideile apusene să nu ajungă lanoi, se construiau biserici, se donau tiparniţe, cărţi, obiecte de cult…/4/
cutoate bunele intenţii ale lui Varlaaam, Dosoftei şi ale altor oameni de cultură care au dorit cu adevărat prosperarea Patriei, vom constata cu amărăciune că principalul rol al activităţii lor este menţinerea noastră timp de atîtea secole la sursa spirituală rusă.
Să recunoaştem însă că nu numai Moscova avea interese în principate, dar şi Constantinopolul, centrul ortodocsiei mondiale. Răul cel mare l-au constituit aşa zisele mănăstiri închinate mănăstirilor din afară: de la Ierusalim, Muntele Atos, Sinai. Veniturile acestor mănăstiri încăpeau pe mîna Patriarhului de Constantinopol şi a călugărilor greci. Conform unei comisii europene, la momentulunirii principatelor, a cincea parte din pămînturile româneşti erau înstrăinate. Încercarea de a redresa situaţia a întîmpinat în primul rînd opoziţia Rusiei, în favoarea căreia “cucernicii monahi” spionau cu multă abnegaţie. Vom cita doar un pasaj din studiul lui Marin Popescu-Spinei întitulat “ procesul mănăstirilor închinate” ( Bucureşti, 1936): “Ei ( călugării greci cărora li se luau privilegiile) au mers pînă acolo încît se socoteau aici în principate de “autorităţi greceşti”, care trebuiau să vegheze la apărarea intereselor lor particulare” (p.77). Tot aici (p 76) găsim povestea unuia dintre puţinii călugări greci care au judecat şi făptuit creştineşte, anume cea a arhimandritului Averchie, care a susţinut cauza românilor şi a fost otrăvit mişeleşte de consîngeni. Studiul conţine şi 6 tabele statistice, care ilustrează fără dubii esenţa acelui rău ce s-a numit mănăstirile închinate.
Nu putem să nu-l omagiem aici pe Alexandru I. Cuza, care a putut angaja întreaga naţiune la rezolvarea acestei probleme; după cum nu putem trece cu vederea nici faptul că vîrful clerului ortodox au fost cele care i-au subminat autoritatea, probabil nu fără inspiraţii di afară. /5/
Dacă e să ne întoarcem la Basarabia sec xix, vom remarca următoarele momente:
-Biserica era pîrghia principală de rusificare, de deznaţionalizare.
-La 1912 în Basarabia nu existau biserici de piatră, majoritatea fiind construite “sub ruşi”, deci în stil rusesc. Ar fi bine să ia în seamă acest lucru ceicare restabilesc cu atîtea rîvnă şi cheltuieli aceste biserici; poate e cazul să construim altele după modelele din Ţară, din alte părţi ale Europei?
Poate a venit timpul să zidim o Biserică pe care “porţile împărăţiei morţilor nu o vor birui”? O Biserică pe care nu o vor putea distruge nici turcii, nici ruşii, nici oricare altă furtună, “ oricît de măreaţă şi turbată ar fi ea” ( M. Eminescu). Zic Biserică în sensul de comunitate de oameni legaţi, cimentaţi de doctrina creştină, însufleţiţi de modelul Mîntuitorului. Asta ar trebui să facem. Noi însă ne plîngem încontinuu că “ne-au dărîmat bisericile”, “”ne-au furat credinţa”, etc, etc./6/. Or, credinţa este anume ceea ce nici a fura nu se poate, nici a vinde/ a cumpăra…
Chiar şicei mai buni reprezentanţi ai clerului de origine română, de voie, de nevoie au contribuit întro măsură mai mare sau mai mică la instaurarea isteblişmentului rusesc. Exemplul elocvent este Bănulescu-Bodoni, care pînă a primiscaunul Mitropoliei Chişinăului mulţi ani s-a aflat în slujbă la ruşi în posturi foarte importante. Mitropolit de Kiev este este principala sa funcţie de care s-a achitat de minune, luptînd contra uniaţilor şi contra a tot ce era ucrainean; experienţă care i-a prins bine mai apoi. Există mărturii scrise precum că scopul său era alipirea principatelor la Rusia. Unire nu doar spirituală, ci şi administrativă! Vom cita pentru confirmare din cartea lui N. Popovschi “ Biserica…sub ruşi”: “ Binele naţional pentru el (B-B) se reducea la condiţiile exterioare ale vieţii poporului şi odată ce imperiul puternic al ţarului asigura popoarelor supuse o viaţă mai liniştită, Gavriil dorea cu toată sinceritatea să aducă sub sceptrul ţarului tot poporul românesc”. Autorul citează din scrisoarea lui B-B către Ecaterina a II cu ocazia numirii lui în postul de mitropolit al Principatelor la 1792:”…zile şi nopţi voi implora bunătatea lui Dumnezeu… ca să-dea vrednicie să-şi îndeplinească datoria…Să se închine cu toată turma lui înaintea preasfîntului scaun, nu ca pribeag şi străin, ci ca fiu al patriei şi bisericii rosieneşti.”
…/7/…
Să trecem la momentul esenţial. Se vorbeşte mult astăzi despre autocefalie. Eu consider că calea bună o reprezintă cea a reformelor. Adică să restructurăm Biserica Basarabiei şi ea, drept consecinţă, va ieşi din sînul BO Ruse. /8/. Ruperea acestui lanţ este mai uşoară, mai grea decît ruperea celorlalte? Mai uşoară fiindcă aici totul depinde de noi, fiind vorba de un act al propriei noastre voinţe. Mai grea dacă ţinem seama de nivelul clerului şi al păstoriţilor. Cu regret clerul a dat tot timpul vina pe enoriaşi că aceştea ar fi…întunecaţi, analfabeţi, conservativi… Dar au făcuto pentru aşi ascunde propria teamă de reforme,din conformism şi lipsa de iniţiativă, dacă nu chiar din propria ignoranţă şi obscurantism. De aceea este o datorie a intelectualităţii şi în genere a tuturor creştinilor să se includă în mişcarea de reformare a bisericii basarabene. Eu personal şi casa mea , cum se zicea pe vremuri, nu ne putem întorce la biserică aşa cum este ea acum.. şi credeţi-mă că nu e vorba doar de faptul că am fost educaţi în spirit ateist…
Principiul la care ţin mult este că fiecare făptură a lui Dumnezeu are dreptul la legătură directă cu Creatorul său şi, totodată este răspunzătoare în faţa Lui de faptele sale. Aşadar pledez pentru individualismul religios. În Veşnicie nu se întră cu hurta, întrarea este strict individuală.
…./9/…
Bine ar fi ca românii din dreapta şi din stînga Prutului să coopereze la realizarea acestei reforme. Apelul meu ar fi: să ne debarasăm de colectivismul spiritual/economic. Să fim un popor de individualităţi, fiecare fiind răspunzător de sine în faţa Cerului. Atunci vom avea personalităţi şi în economie şi în politică şi în cultură. Să începem cu pocăinţa, altfel zis cu evaluarea corectă a trecutului nostru politic şi spiritual.
Fără aceasta Biserica şi noi, credincioşii, nu avem nici o şansă, nici o perspectivă!

Iurie Ţurcanu

Note. Materialul a fost elaborat la finele a. 1991 şi prezentat tot atunci lui N. Dabija cu care eram în relaţii normale la acea vreme. Cînd ulterior îiamineam de el zicea că “ăncă nu e timpul”. Aşa şi nu ar fi venit el dacă nu se pomenea în redacţie la compartimentul respectiv dna T. Corai, care a găsit prin nişte sertare materialul şi me-a promis că-l publică dacă eu precizez izvoarele. Astfel la 30 septembrie 1993 l-am văzut publicat. Am vorbit cu Dabija după asta şi mi-a mărturisit că mulţi l-au “dojenit” pentru acest fapt.
/1/. De a o vreme am trecut la 5 sfere, adăugînd “ştiinţa”.
2/. Mai exact se produce o confuzie, pe care eu o consider fundamentală.
/3/. Este vorba de o profeţie, de fapt un calcul al situaţiei care dacă ar fi fost luat în seamă atunci, altul era drumul nostru spre Europa.
/4/. Nu cunoşteam la momentul cela lucrarea de referinţă a lui Silviu Dragomir; am în vedere şi scisoarea lui Dosoftei, adresată ţarului, pe care o voi face publică.
/5/. şi azi se menţine acestă situaţie stupidă: Domnul unirii este considerat de BO Română duşmanul său #1.
/6/. Îl citez pe G. Vieru.
/7/. Am omis un fragment ce se referă la A.Baltaga pe motivul că nu am informaţia deplină la subiect.
/8/ Fantezie, Fantezie. De reforme nici vorbă nu poate fi la ortodocşi.
/9/ Citez pentru confirmare Evanghelia după Luca 16:16

Laie v/s alţi Nicolai

Vineri, Martie 11th, 2011

Răzbunarea cea mai bună…

Citim în ultimul număr al L&A un material dedicat lui Nicolae Lupan, unul din puţinii dezidenţi moldoveni. Ghietu Dabija şi proştii de noi!
Fiindcă cine-şi mai aminteşte că pe la 1986-7 anume comunistul N. Ciobanu /de la o vreme Dabija/ a organizat o campanie defăimătoare la adresa lui Nicolae Lupan. Ca să fiu nepărtinitor amintesc că Laie a răspuns deja învinuirii, cam aşa: ne-am împăcat. Asta e problema celor doi şi cunoaştem că se fac presiuni la noi în aşa cazuri. /exemplu mediatizat este cel Roşca-Ilaşcu/. Pentru noi lucrurile rămîn cum au fost. Un Nicolae, patriot adevărat şi în concluzie dizident, iar un altul - colaborator şi în consecinţă avansat în carieră: redactor la L&A, apoi şi deputat în Sovietul orăşenesc Chişinău. A fost de fapt strategia KGB-ului de a plasa tineri cu anumit potenţial /Dabija nu e prost, e cu un IQ mediu/ şi loiali regimului în posturile cheie.
Zicea Petriceicu Hajdeu: « Răzbunarea cea mai cruntă este cînd duşmanul tău recunoaşte că eşti bun iar el e rău» /aprox,/. Iată că Dabija recunoaşte că Lupan e bun. Mai rămîne să recunoască că el e rău. Cel puţin că a fost. Aşi! Azi el e patriotul #1, cel de serviciu, din oficiu. E nevoit să-l laude, sireacu, pe duşman în propria gazetă, nu e destulă caznă pentru el?
Dar trec la alt Nicolae, alt caz, adică. Pentru cine înţelege, unul şi mai elocvent. A fost nevoit Laie să permită în acelaşi ziar al său şi omagii aduse distinsului savant şi patriot Nicolae Matcaş. Pentru cei cu neţinere de minte: la alegerile din 1990 Dabija a pledat pentru contracandidatul acestuia N. Ţurcan — şeful instituţiei de tristă pomină de la Costiujeni. Acesta era desigur un om al fostului regim, ca şi Laie. Şi mare e mirarea mea: şi Ghimpu vodă a avut grijă de acest biet pensionar, ia oferit o sinecură. Asta pentru cei ce cred că Mişu e curat «ca cristalu».
Prin toamna lui 91 cineva încerca să adune semnături pentru Dabija la postul de ministru al educaţiei. Post deţinut la acel moment de către N. Matcaş. Şi există o părere unanimă: dl Matcaş a fost cel mai bun ministru de atunci încoace.
Pentru acest caz nici nu aştept o Mea culpa de la preapravoslavnicul Laie, el se bizuie pe lipsa de memorie a acestui popor. Ticălosul!

Iurie Ţurcanu

2 martie

Joi, Martie 3rd, 2011

Fantezii…politice la tema Transnistriei.

Nu că fantezia ar fi incompatibilă cu politica. Fără fantezie nici politică, nici altceva nu există. Este vorba de calitate.
1) Cea mai vehiculată fantezie din ultimii doi ani: Ne europeizăm, îmbogăţim etc, devenim atractivi pentru transnistreni. Pentru o anumită pătură poate, dar nu pentru cei fundamentalişi, care apără cauza F. Ruse în zonă. Care sunt susţinuţi de ruşi, dar mai sunt şi idealişti, spre deosebire de noi pragmaticii.
2) UE şi Germania în frunte cu Angelica ne vor susţine…Naivitate la limita ignoranţei. UE şi FR caută o soluţie pentru cazul nostru, dar nu în favoarea noastră. Vom fi forţaţi să acceptăm nişte compromisuri, mai dure decît cele impuse prin tratatul Kozac.
3) În acest sens au dreptate cei cu ideea /promovată şi de M. Ghimpu la sugestia, presupun, al Ălui în Dungi/ abandonării «cozii», talaghirului /expresia mea, anno 1996/. Altceva e că nu ni se va permite acest scenariu. Şi repet: nu noi decidem. Se putea altfel? Da, dacă ar fi existat o voinţă politică dintru început/anul 1990/. Or, noi nu ştim ce e aia voinţă. Noi ştim doar de a vrea. Şi Parlamentul 90 a vrut putere, avuţie etc. Dar în primul rînd ştergerea urmelor comunist-kaghebiste. Cei de la Comisia ghimpată declară: « în perioada 1991-93 SIS-ul a ars multe documente de arhivă». Şi cine era la putere atunci în ţară? Şi cine era şef la SIS? În 1992, la sigur, al nostru atunci şi de-a pururi-A Plugaru. Şi nimeni nu-l întreabă, dar i se permite pe ton de înţelept să comenteze actualitatea, care este şi o derivată a faptelor sale. Apropo, care a fost aportul dsale la declanşarea conflictului de la Nistru?
Şi aceiaşi întrbare pentru: M. Snegur, I Hadîrcă /care era responsabil în Parlament anume pentru Transnistria şi Găgăuzia!/, P. Lucinschi /care trăgea şi atunci sforile, ca şi azi/.
Am înţeles de la dl I. Costaş că Snegur nu l-a consultat la temă. De necrezut!
Un halal! În plus pentru tagmele gazetărească, istorică, anal-istă. Nu-şi fac treaba din incopetenţă şi angajare. Şi un halal nouă că-i tolerăm aşa cum sunt!
Iurie Ţurcanu

am revenit

Marţi, Martie 1st, 2011

Salut, lume!

Am dispărut pentru o vreme, am rătăcit prin labirinturile instituţiilor medicale. Am mai trecut printro moarte şi mărturisesc că acest joc de-a viaţa-moartea chiar îmi place.
Am avut plăcuta surpriză pe CURAJ. Mai există memorie, fie şi puţină şi deformată în acest popor. Întrun fel anticipasem lucrurile; intenţionam să postez un material “Libertate lui Ţurcanu!”.
Mulţumesc lui mariusmioc, dar şi celora care au comentat judicios.
Din păcate publicaţiile prezentate conţin anumite greşeli. Eram asistent şi am fost reţinutt vineri, 24. La arestare, în holul instituţiei respective s-a adunat multă gură-cască, printre care şi G. Vieru. Au fost şi alţi arestaţi pînă la mine. Eu însă am dat dovadă de verticalitate: din momentul cînd a fost anunţată sentinţa am declarat greva foamei , care a durat 10 zile: 4 la KPZ, 6 la spital.
Relaţiile mele cu L&A şi şeful ei, actualul proprietar prin abuz. Am avut o publicaţie în 1988, dar şi după. Dar a fost bunăvoinţa dlui N. Negru şi a dnei Tatiana Corai. Dar a avut grijă Laie să-mi facă şi piar negru: m-a mixat cu Viorel Tutunaru, care este un ucigaş şi un bolnav. Dar a dat şi cu un Bardă în mine, declarîndu-mă “bolnav la sigur”. Ne-am şi judecat la faimoasa Galina Moscalciuc.
Bine a menţionat un comentator: total dezinteres pentru istoria recentă. Şi deja nu e vorba de 89 şi mine. Pînă la 7 aprilie au rămas…cîte zile? La doi ani ce ştim despre eveniment? Nici vom şti, pentru că nu este în interesul clasei politice în asamblu, fie roşii, fie verzi, fi tărcaţi. Şi nu există o societate civilă care să ceară…
Destul pentru azi.
Iurie Ţurcanu