MAI, 89…

A fost importantă pentru MEN. Pentru mine în orice caz.
1 mai. “Ai noştri” şefi au decis să nu participăm în coloană proprie: fiecare să meargă cu organizaţia sa sub cunoscutele flamuri şi lozinci..
Vestea ne-a aduso Gh. Ghmpu, un fel de liant între ei şi noi.
Dar Mihai Moroşanu şi cu mine am zis ba. Vom forma coloana noastră, cu steagul nostru. Erau şi placate, nu ţin minte exact. Ghimpu ni s-a alăturat.
La un moment menţii ne-au făcut un baraj pe care l-am măturat – erau puţini. Ni se alăturau cetăţeni din alte coloane, dar unii simpatizanţi se uitau cu jind la noi, dar rămîneau în rînd – şefii erau vigilenţi. / Unul din cei care a aderat îmi spunea mulţi ani mai tîrziu că îi tremurau genunchii. Şi este om în toată firea./
A fost o mare bucurie pentru Semion Cuzmici să ne vadă chiar în prima linie, la doar cîţiva metri de tribună fîlfîind tricolorurile noastre!
Am urmat calea obişnuită spre Academie şi eu am sugerat să mergem la puşcăria de pe Tighina, să-i încurajăm pe camarazii care stăteau acolo.
Pe cale Ghimpu a găsit o ocazie să nu meargă cu noi: din urma noastră veneau maşinile salubrizării şi el a decis să le oprească, să-i dojenească pe şoferi. Tot el a publicat în L&A un material despre eveniment. Repet: el a fost mesagerul poruncii de a nu forma coloana noastră! Aşa de la începuturi ghimpii au fost cu piarul pentru clănuţ şi cu “acţiunile simbolice” /Kirtoca, 16 mai/.
Să fie clar: unionismul livăral este o “mormîşcă” /nu-s pescar, nu pot să traduc/.
Pentru mine a fost zi deosebită şi pe motivul că atunci cînd protestam în faţa închisorii m-au trecut nişte sudori pe care nu le mai avusem vreodată, dar nici după. Prevesteau, presupun, boala onco care a venit peste 2 luni.
25-30 mai. Au organizat cei din front, dar nu fra Iura sau ghimpii, ci Ceremuş, Bucătaru şi alţi tineri înflăcăraţi, o grevă a foamei cu cererea eliberării camarazilor din puşcărie. În preajma lui Ştefan.Nu mă consider printre organizatoi, dar participarea mea da o valoare în plus manifestaţiei.
Am fost chiar mirat de trezirea care a provocat greva. Lumea semna se înduioşa de fapta noastră, se indignau de nesimţirea autorităţilor, mai ales că erau mulţi tineti printre noi.
Nu ţin minte data 30 sau 31 cînd am sărbătorit o adevărată victorie: Grigore Vîrtosu, Dumitru Popa şi ceilalţi au fost aduşi în piaţă, eliberaţi. Şi, pentru prima oară, a fost autorizat un miting ad hoc în piaţă! Au vorbit desigur ghimpii etc. Eu nu, nici am insistat.
Asta-i, dlor, istoria, care se tace şi nu fără scop!

Iurie Ţurcanu

Leave a Reply