TREI KGB-IŞTI SIGURI

Am vizualizat încă o dată lista Şandrovschi şi m-am întărit în convingerea că în linii mari merită credibilitate. Cu observaţia că e părtinitoare, lipsesc din ea cîţiva agenţi de mare talie. Nu exclud că sunt persoane incluse arbitrar. Fiindcă cei care au publicato au urmărit la sigur nişte scopuri. Nobile? Greu de crezut în acest mediu…
Gh. Mazilu este primul pe listă. Nu e întîmplător — pot subsemna şi eu că a colaborat. A fost silit să o facă, dată fiind orientarea sa sexuală. De presupus că a ales între colaborare şi puşcărie. Am contactat persoane ce erau în cîmpul lui de activitate. De fapt, la prima vedere, făcea lucruri bune, naţionale. Răspîndea discursuri despre Ştefan cel Mare şi Eminescu, opera politică a acestuia fotografiată. Dar scopul era unul provocator: KGB-ul îşi pusese o «ţintă nebună», să-i palpeze pe toţi cei, care la un moment ar fi putut să ridice capul, să zică nu sistemului. Nu ştiu în ce măsură au reuşit, dar au lucrat vîrtos.
Să fiu înţeles corect: nu sunt eu procurorul dlui Mazilu, chiar îl consider o personalitate. Dar cu acest epizod nefast al colaborării nu ştiu ce să fac.
Pe aceiaşi linie merge şi V. Senic, care era la fel şantajabil.
Ambii, repet, pot fi înţeleşi. Legea prevedea pedepse după Codul Penal homosexualilor. Şi în context: homosexualii din ziua de astăzi ar trebui să se mulţumească cu abolirea acestor legi draconice. Ele au existat şi în ţări ca Anglia şi multă lume a suferitpe pe nedrept, inclusiv personalităţi notorii /un singur exemplu — Allan Tiuring/.
O altă figură sigură din unghiul meu este Ilie Bratu. L-am prins cu minciuni crase în istoria anului 89. În plus reies din lauda pe care io aduce N Negru /tot e în spiskă, dar nu am argumente în cazul său/: difuza copii fotografice a publicisticii lui Eminescu.
Şi, poate cel mai important rolul său în evenimentele din 7 aprilie. Şi dispariţia sa din spaţiul public este suspectă.
Nu este problema mea de a scoate pe cineva din listă, dar cred că cei incluşi ar trebui să acţioneze. Să dovedească contrariul, altfel rămîn inculpaţi întrun fel.
Iurie Ţurcanu

Leave a Reply